sunt atât de prăbuşit în interior, că nu ştiu ce ţi-aş
mai putea spune
decât ţi-am spus. dar sper să fiu în stare să te ascult. (16
nov 2001)
e loc pentru toate astea
în viaţa ta
pentru pactul autobiografic
ca şi pentru
ecranul computerului
aşezat mai tot timpul
între tine şi realitate
la ce bună
încă o cană de cafea
de ce să bei cinci-şase
cafele
pe zi doar aşa ca să-ţi
oferi
surogatul uitării de
tine?
de singurătate au
început
să ţi se desfacă
degetele de la picioare
ca la păpuşi „corpul
mi-e încărcat
de o pastă neagră mă
prăbuşesc
iar în interiorul meu”
ţi se trimite
astăzi un e-mail din
lumea cealaltă
„există în românia viaţă
înainte de moarte?”
te întrebi. există?
I love you. I love you.
I love you
cu mâinile încleştate la
rădăcinile firelor
de păr smulgându-ţi
bucăţele mici de piele
dezvelindu-ţi osul
craniului
alb orbitor...
închis în propriul
craniu
ca-ntr-o cutie de tablă.
fisuri
